“Numai un membru al rasei superioare poate fi cetatean. Un membru al rasei poate fi numai o persoana care are sange german, fara sa se ia in considerare confesiunea lui. Prin urmare, nici un evreu nu poate fi membru al rasei.” Acesta este al patrulea punct din programul partidului nazist, o capodopera a logicii germane care a fost predicata peste tot in Germania, inca din momentul accederii la putere a lui Hitler. In urma acestei decretari, evreii aveau sa fie considerati straini, fara dreptul de a fi cetateni germani, strategia nazistilor dovedindu-se astfel de succes. Odata cu introducerea idéii ca evreii fac parte dintr-o rasa inferioara in mentalitatea germanilor, politica nazista putea fi desfasurata fara a fi considerata necinstita.

    Prima actiune a fost organizata in aprilie 1933, moment in care au avut loc nu numai sistarea intreprinderilor evreiesti, ci si proclamarea unor legi care i-au indepartat pe evrei din toate domeniile vietii publice, de la serviciul civil, din toate profesiunile, suprimandu-le chiar si dreptul la educatie.

   Pana in 1938, incendierile devenisera ceva obisnuit, sinagogile fiind incendiate, iar magazinele evreiesti jefuite si vandalizate. Evreilor li se confiscau bunurile de catre stat, stat care ii recompensau ocazional cu amenzi colective. De asemenea era controlat si felul in care se miscau, fapt pentru care erau nevoiti sa traiasca in ghetouri special infiintate si sa poarte o stea galbena pe haine.