Fericirea, si ce inseamna pentru fiecare

Interesant subiect de discutat. Sunt fericit? Ce inseamna acest sentiment? Stare de multumire sufleteasca intensa si deplina. Oare? Asta scrie in Dex...O dovada destul de clara care arata cat de limitata este umanitatea. Un sentiment, inexplicabil stiintific, dar rezumat in cateva cuvinte. Hehe :)) daca natura umana ar fi atat de simpla as fi un fel de orator fara public. Si deoarece, cred ca tot ceea ce exista exista doar pentru ca noi il numim/definim/rostim este clar ca fericirea exista si nu este doar o iluzie. Sa nu fiu nihilist. Acum depinde de valorile fiecarei persoane, pentru a putea percepe aceasta stare intensa. Si pentru ca suntem diferiti, consider ca pur si simplu, un individ poate atinge un punct de fericire, la care un altul nici macar nu va putea sa tinda. Ce ne aduce fericirea? Pei este mult de discutat, iar timpul meu este din pacate limitat. Pentru unii poate insemna o dimineata care incepe bine, altii pot fi multumiti cu un simplu zambet de la cineva de sex opus, fericirea altora se cumpara cu bere si probabil substante dubioase, o nota buna, o partida de sex pe cinste, etc.(Nu ma acuzati, ordinea este aleatorie). Si acum sincer sa fiu, sunt foarte fericit.(O fi pleonasm?) Sunt ocupat cu lectiile de chitara rece si bass. Nu mai ies la o bere doar ca sa imi omor timpul. Imi petrec majoritatea timpului cu oameni deosebiti. Ma simt fericit. Intr-adevar se poate si mai bine, deoarece sunt capabil sa simt emotiile cu mai multa intensitate. Cred ca nu am o limita in acest sens. Fericirea este un fluture, care, atunci când este urmărit, este întotdeauna la un pas de a fi prins, dar dacă stai liniştit, se poate aşeza pe tine.( Nathaniel Hawthorne).

:)

Sunt fericit. Asa cum nu mi-as mai fi putut imagina. Ma simt bine, desi sunt racit dupa o noapte petrecuta in parc la 10 grade. Vara si vacanta s-au terminat. Incepe scoala. Ar mai fi mers cateva zile de vacanta. Am invatat ca imi pot oferi mult mai multe lucruri decat cele la care am visat. Am primit mai mult decat imi doream in aceasta vara. Credeam ca am pierdut ceva. Dar, adevarul este ca era ceva ceea ce nu am avut niciodata. Nu sunt schimbat. Sunt superior. Si imi rasuna in gand citatul spus de un prieten foarte bun: "Lumea nu a devenit ceva mai rau datorita cresterii demografice, ceea ce duce la neintelegerea oamenilor, ci din cauza ca oamenii cu potential si buni au renuntat sa mai lupte".

She Is The Dark

Nimic nu poate fi mai relaxant, decat sa asculti My Dying Bride in timp ce te plimbi pe Cheiul Dambovitei, la miezul noptii. Atmosfera in aceste conditii este unica. Nu vad oameni, iar masinile trec rar. Vantul iti da fiori, in sensul placut. Imi aprind o tigara si observ cursul apei, de pe pod. Mirosul de apa de rau este specific si isi face simtita prezenta. Frunzele parca in ciuda vantului, se apleaca si ele pentru a observa peisajul. Totul este magic. O atmosfera speciala. Si pentru cateva clipe parca sunt impacat: She is the dark, The nightmares you hide, The pain you feel, The suffering inside.

Before I Forget

Am inchis pentru o clipa ochii. Am vazut intersectia. Peisajul era magic. O magie intunecata imi domina sentimentele si imi pacalea simturile. Imaginea era apocaliptica. Cladirile erau ruinate. Aproape ca nu mai ramasese nimic in picioare. Pietrele cubice, erau pur si simplu smulse din asfalt. Locul era presarat cu cadavrele mutilate de suflul demonic ce distrusese civilizatia. Cautam disperat. Pana am observat. Am ingenunchiat si am inceput sa sap dezastrul de jos. Mainile imi sangerau. Da. Era exact ce nu vroiam sa vad, niciodata. Pur si simplu zacea acolo. Lifeless. Dar, macar parea neatinsa de fulgerele mele. Eu adusesem sfarsitul? Un suflu de aer cald ma invaluia, pana am privit soarele si, paradoxal, imi era frig. Nu mai puteam face nimic. Inghetasem, si usor, am cazut in abis. Nimic nu mai merita. Nu am putut sa o salvez. Nici macar pe mine nu am reusit. Sau imi pierdusem vointa de a trai?

Self Destruction?

Simt agonie. Simt cum sufletul putrezeste. Stres continuu. Parca traiesc un inec pentru o eternitate. Fara un final. O cascada de sentimente nobile, bine intentionate, care ar trebui sa genereze fericire. Dar, nu. Creeaza o agonie permanenta. Astept un sfarsit. Un sfarsit fictiv, poate. Pentru ca un sfarsit oricum ar arata, devine un nou inceput. Poate arata extrem de bine. Sau, viitorul poate aduce un esec atat de cumplit, cu care probabil ca nu as putea trai fara sa schimb ceva. Schimbarea va insemna ceva atat de dureros. Dar, inconstient se va intampla. As mai putea ridica fruntea nepasator? Da, dar vreau? Hmm. Probabil ca nu vreau sa se termine asa de abrupt. Nu vreau sa se termine, defapt. Vreau sa am sansa sa incep ceva. Nu sa pornesc cu un esec. Unde sa pornesc? Nu, nu as mai putea sa pun suflet. Sa dau totul. Nu inca o dezamagire. Trebuie sa existe un echilibru. Bine zis. Mi-am promis ca n-o sa mai fac asta. Desi, am facuto deja. Am renuntat la demnitatea fata de mine. La onoarea mea. Insuportabil acest compromis. Mai ales ca este posibil sa fi facut o mare prostie, fara un rezultat. M-am avantat orbeste in ceva ce am crezut. Sau, inca cred? Ce m-ar opri? Da, din rai, m-ai tarat direct in iad. M-ai calcat in picioare. Sau nu inca? Sau nu tu? Daca totul se destrama si nu se va implini? Cum am sa reusesc sa privesc? Asteptand si asteptand si asteptand. Apoi doi straini. Mergand pe aceasi strada. Intr-o zi ploioasa, de toamna. Cu directii complet diferite. Neobservand prezenta celuilalt. Asta sa fie deznodamantul? Unde imi este sabia si scutul? Scutul de mult pierdut. Fiind vulnerabil la ranile pe care le poti provoca. Sabia, arma mea de lupta....Astazi atat de grea...Atat de greu de ridicat si de folosit in lupta mea....Odata atat de frumoasa si triumfatoare....Acum parca incepe sa rugineasca....

Lupta mea

Ma plictisesc. Monotonia este acasa la ea. Nimic nu mai poate fi nou. Cu exceptia unui singur lucru ( O sa il dai? ). Dar in rest, stat in casa la o vorba pe mes, fumat o tigara, baut o cafea, si seara iesit cu prietenii la o discutie interminabila despre absolut nimic, in compania unei berici. Da, stiu..Fericirea trebuie gasita in lucruri mici. Si inteleg perfect ideea, chiar de multe ori imi reuseste. Dar acum mai este si altceva. Si pana la urma fericirea gasita in lucruri mici, nu este defapt o scuza la ceea ce viata nu iti poate oferi? Ceva gen, multumeste-te cu ce ai. Mi se pare normal. Dar daca toti ne-am ghida dupa asta, unde am ajunge? Am mai evolua? Sau, tot timpul ne-am putea multumi cu nimicul deja primit? Se gaseste fericirea in simplitate? Sa atribuim simplitatea lumii acesteia? Oare complica omul totul?Raspunsul acestor intrebari este incert, nici eu nu reusesc sa-mi gasesc un raspuns cu care sa ma impac. Probabil pentru a nu ne complica, a fugi de problemele care ne agaseaza, a fi fericiti chiar daca suntem goi inauntru, raspunsul cel mai simplu este Da. Simt o gramada de sentimente in ultimul timp, ura pentru oameni, combinata cu dragoste, instabilitate, nesiguranta. Majoritatea inexplicabile. Intotdeauna vrem ceva mai mult. Acesta este factorul nefericirii, probabil. Dar, da. Viata este o lupta, si am sa lupt pana la ultima suflare. ( Vreau clipe de "pace" mai mult decat orice).

Summer

Inca odata mi-am facut ordine in lucrurile mele. Adica in viata. Totul este aranjat, si asa cum trebuie sa fie. Ordine deplina. Nu m-am schimbat. Asta este cert. Acelas pletos am ramas, utopist, visator, dar totusi realist. Am fost la mare, unde am avut parte de 7 zile de dezmat si distractie. Simt ca toata vacanta asa va fi. Am o mare speranta insa. Dar ma voi distra la maximum, la fel cum am facuto si pana acum. Urmeaza Rock City Open Air si ziua lu` Gyeorg in Vama. Sunt curios daca va fi la fel de tare, cum a fost si saptamana de la mare. Mai sunt curios cu ce imi rezerva viitorul. Sa vad.